România, acționată în judecată de Comisia Europeană. „Nu a adoptat un plan privind securitatea aprovizionării cu gaze naturale”

România, acționată în judecată de Comisia Europeană. Nu a adoptat un plan privind securitatea aprovizionării cu gaze naturale
Publicat: 18/06/2015, 13:43
Actualizat: 19/06/2015, 08:48

„Comisia Europeană trimite România în fața Curții de Justiție a UE pentru că nu a adoptat un plan de urgență în temeiul Regulamentului (UE) nr. 994/2010 privind securitatea aprovizionării cu gaze naturale. Regulamentul are ca obiectiv garantarea faptului că statele membre sunt bine pregătite pentru a face față unor eventuale întreruperi ale aprovizionării. În acest scop, statele membre trebuie să elaboreze, printre altele, planuri de urgență și să le notifice Comisiei Europene. Un plan de urgență stabilește măsurile și procedurile care intră în vigoare în cazul întreruperii aprovizionării cu gaze și care sunt bine coordonate cu statele membre vecine”, potrivit unui comunicat al Executivului european.

Comisia precizează că statele membre au avut obligația de a adopta aceste planuri până la data de 3 decembrie 2012.

În noiembrie 2013, CE a a trimis României o scrisoare de punere în întârziere deoarece aceasta nu a adoptat un plan național de urgență. În noiembrie 2014, Comisia a emis un aviz motivat, deoarece România era încă în neconformitate cu regulamentul privind securitatea aprovizionării cu gaze. Planul de urgență încă nu a fost adoptat și acest lucru poate afecta capacitatea României de a face față unei posibile situații de criză.

Regulamentul UE privind securitatea aprovizionării cu gaze naturale creează un indicator comun pentru a evalua amenințările grave la adresa securității aprovizionării cu gaze, indicator cunoscut sub numele de N-1. Acesta se referă la situația în care o instalație de gaze națională foarte importantă, cum ar fi o instalație de producție sau o conductă, nu mai funcționează.

Totodată, el definește standardul de aprovizionare pe care țările din UE trebuie să se pregătească să îl respecte, chiar și în cazul unei întreruperi precum N- 1. Acest standard prevede că țările trebuie să fie în măsură să asigure cel puțin 30 de zile de aprovizionare cu gaze pentru gospodăriile private și alți consumatori vulnerabili, cum ar fi spitalele.

Prin acest regulament, statelor membre li se solicită să desemneze o autoritate responsabilă în mod specific pentru aprovizionarea cu gaze, iar această autoritate trebuie să creeze un plan de acțiune preventiv care să evalueze riscurile legate de aprovizionare și să propună măsuri preventive, cum ar investițiile în conducte noi.

De asemenea, autoritatea responsabilă trebuie să elaboreze planuri de urgență pentru a face față unei crize. Aceste planuri ar trebui să includă proceduri specifice aplicabile în cazul unei întreruperi și să descrie modalitățile de coordonare cu alte autorități naționale.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ipoteză surprinzătoare a unui analist german: Racheta căzută la Dnipro nu conținea explozibili. „Este o...
Motivul pentru care Elena Ceaușescu a fost poreclită „Păsărica”. De ce i se spunea așa
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Povestea controversată a primului președinte din istoria României post-comuniste. Protejat al Anei Pauker, fiul de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Sondaj Exclusiv Antena 3 CNN. Primele date despre ce au votat românii
Alegeri Prezidențiale 2024 | Cifrele de la ora 12:00. Județele care au aruncat în aer...
Câte tipuri de AVC există. Cum s-a produs cel care l-a răpus pe Gabriel Cotabiță!...
Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
Breaking! Cine e polițistul care s-a împușcat în cap
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Prezenţa la vot în rândul bucureştenilor
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Scăpați de cel mai mare coșmar. Soluția fantastică pentru curățarea pereților
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Secțiile de votare din București pentru prezidențiale și referendum 2024: Cum vezi online lista și...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Mințile noastre ar procesa limbajul la fel ca Inteligența Artificială